Saga Ilfoveanu
17 februarie 2009 – 29 martie 2009 Galeria ArtSocity
În cazul Ilfovenilor avem de a face cu mai mult decât „Suflete pereche”. Ei alcătuiesc un clan, o dinastie, aidoma celora cu care ne-a obişnuit într-atât istoria artelor, cu precădere septentrională. Au multe în comun, mai ales genitorii : Sorin şi Ana-Ruxandra, dar diferă prin intensitatea şi acurateţa enunţului, prin adâncimea percepţiei şi forţa seducţiei. Asta pentru că fiece om este o monadă cu cronologii şi bioritmuri diferite, cu emoţii şi reacţii în contra-timp faţă de acelaşi stimul.
Ambii tânjesc, fizic şi mental, la o evadare din cotidian: în lumea cărţii mai întâi, ca prim pas, şi apoi, hrăniţi de ea, într-un spaţiu închipuit, după repere mai mult sau mai puţin ştiinţifice, al lumii Saturnaliilor, al Lupercaliilor, al Vânătorii cu tentă sacră, al Psalmilor, al Bibliei, pentru care simbolul este carnea limbajului, în dorinţa de a palpa începuturile, când toate lucrurile erau cuvinte. Se nasc eseuri ,cu trasee cât mai eliptice, despre teamă, libertate, dragoste, fericire, tristeţe, moarte. Sorin Ilfoveanu este un maestru al liniei – esenţă, al epurei, al Haiku-ului imaginii. Ana-Ruxandra îl urmează întrucâtva pentru ca apoi să-l „trădeze”, manifestându-şi preferinţele faţă de literatura feminină, prin excelenţă. Gestualismul lui Sorin
Ilfoveanu, eliptic, însă mai elocvent decât o orgie de semne, este fără pereche în plastica noastră. Până la un punct îi adulmec afinităţi cu Pallady, poate pentru că a călcat pragul frescei moldave. Dar drumurile se separă. Ilfoveanu sacrifică, în favoarea liniei, culoarea, cromatismul senzual şi apetisant. La Ana-Ruxandra o atracţie spre un anume tip de expresionism dăinuie. Pentru ea spectacolul, chiar cromatic, se cere dezlănţuit. Sorin Ilfoveanu rumegă esenţele, le calibrează zilnic, le modifică imperceptibil, tatonând vibraţia ideală..
Nicu şi Adrian le seamănă întrucâtva dar între generaţii există falii. Uneori chiar foarte mari. Că plăcerea simţurilor trece prin imagine – asta o ştim demult. Că imaginile devin mai elocvente decât peisajul, obiectul sau omul fotografiat, şi asta am învăţat-o atunci când Oscar Wilde a decretat că natura îl imită pe Turner şi nu invers. Trăim conform unui imaginar generalizat. Suntem copleşiţi, şi cuvântul este tandru, de tirania fotografiei. „Cu fotografia intrăm în moartea banală”, scria Roland Barthes. „La fel ca un organism viu, se naşte din grăunţii de argint, care germinează, înfloreşte o clipă, apoi îmbătrâneşte. Sub acţiunea distrugătoare a luminii, a umezelii, ea păleşte, se vlăguieşte, dispare; nu mai rămâne decât s-o arunci”. Dar fotografiile lui Nicu Ilfoveanu nu le arunci. Sunt mult prea preţioase. El face o fotografie înţeleaptă deoarece realismul ei rămâne relativ şi nu absolut. E ca o Fata Morgana a realităţii, o caligrafie a luminii. Esenţa ei nu acţionează asupra mea brutal ci mă induce în lumea misterelor, a ceva de dincolo de lucruri, acel ceva de care îi era atât de frică lui Balzac!
Adrian nu vorbeşte, ciopleşte sau modelează. Motivul păsării îl obsedează demult. Simbolul păsării pe care, de altfel, o întâlnim în chip de blazon, de emblemă, la părinţii lui. La Sorin asociată cu peştele, la Ana-Ruxandra în chip de spirit ocrotitor. Păsările lui Adrian te duc cu gândul la epoci primare când Arheopterix stăpânea lumea şi aripile ei scoteau sunet de orgă. Şi pe el l-a sedus, o vreme, Orientul. Îmi aduc aminte de un taur înnaripat, descins parcă din mozaicurile de la Ninive, ce urma să prezideze intrarea unui edificiu modern, sculptură atât de necesară Capitalei noastre văduvită de monumente, o lucrare puternică, energizantă în sensul cel mai bun al cuvântului, rămasă, din păcate, la stadiul de proiect..
Ruxandra Garofeanu
Ecouri din presă
Familia artei: Saga Ilfoveanu
Sursa : Dilema Veche
Data : 2 martie 2009
Autor : Daria Ghiu
“Nu totul va aparţine, cu orice preţ, spectacolului, excepţiei, dar, promitem, fără ostentaţie şi fără patimă, vom încerca să vă descoperim vraja culorilor şi a formelor plastice într-o nouă lumină” ” declară curatoarea Ruxandra Garofeanu, în profesiunea sa de credinţă, care deschide o nouă galerie de artă bucureşteană, Galeria ArtSociety. Despre ce este vorba? Despre un spaţiu recent dedicat artei, un loc născut din dorinţa de reafişare, într-o perspectivă actuală şi novatoare, a diferitelor momente importante ale istoriei artelor româneşti. Condusă de către Ruxandra Garofeanu, Galeria ArtSociety face parte ” alături de galeria de artă contemporană Point contemporary şi de o casă de licitaţie ” din Artmark, instituţie născută la sfîrşitul anului 2008 al cărei preşedinte este Radu Boroianu.
Dinastiile marilor artişti
Dacă prima expoziţie a Galeriei ArtSociety din strada Luca Stroici nr. 18 a făcut parte din seria “Suflete pereche”, propusă de către Ruxandra Garofeanu, şi i-a alăturat pe Anamaria Smighelschi şi Ion Alin Gheorghiu, cea de-a doua pe care directoarea galeriei o iniţiază este “Saga Ilfoveanu”, dintr-o altă serie născută acum: “Dinastii de artişti”. Vernisată pe 17 februarie, “Saga Ilfoveanu” este expoziţia lui Sorin, a Anei Ruxandra, a lui Adrian şi a lui Nicu Ilfoveanu, cuprinzînd în sălile ei picturi, sculpturi, desene şi fotografii. Curatoarea reconstruieşte traseele artistice ale celor patru, transformînd în realitate un gînd mai puţin afişat în trecutul expoziţiilor de artă, dar mereu prezent, latent, în mentalul fiecăruia dintre noi. Este vorba despre acea întrebare, de multe ori nedeclarată, a asemănărilor şi deosebirilor dintre membrii unei familii, acea dorinţă veşnică de comparare pentru a extrage moştenirea (genetică sau nu) comună şi pentru a identifica ineditul din personalitatea fiecăruia. Familia artiştilor Ilfoveanu intră perfect în mecanismul noilor practici curatoriale, care se detaşează de formatul expoziţiilor clasice retrospective şi se apropie de cel al comparaţiilor inovatoare, al insolitării prin contextualizări neaşteptate, împlinind un vechi ideal al criticilor de artă prin aproprierea concretă a maeştrilor de dascălii lor, prin crearea de “dinastii” artistice, imaginare sau nu. Astfel, expoziţia de la Galeria ArtSociety se înscrie în tipologia marilor expoziţii europene recente, care operează imense mutaţii, prin desincronizări-resincronizări extracronologice, pentru a pune în valoare conexiuni care altfel ar rămîne într-un stadiu pur virtual, implicit. În cazul “Sagăi Ilfoveanu”, lucrările de artă nu vin din locuri îndepărtate, ci din atelierele învecinate ale membrilor familiei, care locuiesc împreună. Dar dacă în spaţiul lor de acasă ele îşi păstrează individualitatea şi discursul lor intern, luate şi reaşezate în spaţiul de expoziţie ele încep să comunice, să-şi spună deopotrivă istoria şi mitologia lor.
“Noua lumină” curatorială
Dacă am început cu un citat despre “noua lumină” pe care directoarea Galeriei ArtSociety vrea să o proiecteze asupra artei româneşti, am făcut-o nu doar pentru a rămîne în registrul metaforic, unde lumina este echivalentul unei noi viziuni curatoriale. Ci pentru a ne face intrarea în sălile de expoziţie, cu ochiul deja format: ceea ce-l impresionează imediat pe vizitator este tocmai lumina care cade pe operele de artă. Ţintită de sus cu grijă pe fiecare tablou al lui Sorin Ilfoveanu sau al Anei Ruxandra, lumina pare că vine dinăuntrul lor, te obligă să o cauţi în spatele pînzei. Fiecare lucrare de artă astfel iluminată ” printr-o simplă atenţie curatorială asupra direcţionării spoturilor ” capătă adîncime şi se transformă într-un lightbox, mijloc intens folosit în arta contemporană. Cutie dotată cu o sursă de lumină şi avînd ca interfaţă o suprafaţă transparentă de plastic sau de sticlă, ea face ca transparenţele şi liniile să iasă în evidenţă şi să se demarcheze.
În “Saga Ilfoveanu”, lumina naşte diferenţele şi apropierile dintre cei patru membri ai dinastiei artistice. Construcţia propusă în interiorul galeriei îi grupează pe aceştia doi cîte doi şi, pe măsură ce înaintezi în expoziţie, pătrunzi în intimitatea artistică a Ilfovenilor. Spaţiile de expoziţie redevin la loc camere de locuit, iar Galeria redevine casa boierească de altădată. Odată ce îi treci pragul, te întîlneşti cu Sorin şi Adrian. Luminate şi ieşite în afara pînzei, liniile trasate de către tată în tablourile sale se prelungesc în materialitatea sculpturilor lui Adrian-fiul: pasărea pictată ” laitmotiv al lui Sorin Ilfoveanu ” se reconstituie şi renaşte la fiecare privire în Incendiaria clamatoria, sculptura masivă a lui Adrian, care umple cu culoarea roşie ceea ce tatăl doar trasează. Cei doi îşi povestesc miturile comune, iar vidul pînzei născut din liniile care creează forme pe care pictorul nu le îmbracă cu culoare naşte aer respirabil în formele sculptate de către Adrian.
La etaj, se naşte acea intimitate rostită, născută nu dintr-un dialog al miturilor, ci dintr-unul al realului, al istoriei. Mama, Ana Ruxandra, comunică cu fiul Nicu, într-un dialog topit, interiorizat de către mama-observator, în filele Jurnalului de familie: fotografiile lui Nicu sînt centrate, iar în jurul lor se naşte întreaga simbolistică a familiei şi textul, scris de mînă şi avînd ca suport Cartea fericirii a Ninei Berberova. Aflate la poli opuşi, camera fotografiilor lui Nicu (unde lumina cade în aşa fel încît corpul nostru face umbre pe ele şi se proiectează pe fotografiile suspendate ale seriei Nodului aerian) dialoghează la distanţă ” mediată de camera de trecere a Jurnalului de familie ” cu spaţiul ce încheie expoziţia, cel al desenelor lui Sorin Ilfoveanu. Fiind cea mai îndepărtată cameră, aceasta reconstituie atmosfera unui birou-atelier scufundat într-o lumină caldă şi în linişte: pe rafturi, volumul Desene, ce reproduce operele grafice (din perioada 1994-2007) ale maestrului Sorin Ilfoveanu, însoţit de un studiu solid al lui Cristian Velescu, carte lansată şi ea tot la vernisaj.
Peste toate însă domneşte dialogul dintre Ana Ruxandra şi Sorin. Cel mai greu descifrabil, acesta închide în el semnificaţia totală a sagăi: pe de-o parte, istoria, pe de altă parte, mitul. Pînzele artistei închid înăutrul lor, în spatele Măştilor, universul simbolistic al soţului, Sorin Ilfoveanu. Deschisă pînă pe 29 martie, “Saga Ilfoveanu” de la Galeria ArtSociety expune o osmoză şi un dialog, modul artistic prin care se creează şi se recreează o familie, potenţînd şi depăşind contingenţele genetice şi istorice.
TOP GALERII / Tetralogia lumii, de Ilfoveanu
Sursa : ZF Ziarul de Duminică
Data : 24 februarie 2009
Autor : Sebastian Amza
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/top-galerii-tetralogia-lumii-de-ilfoveanu-3994548/
Este o „ saga “, cum stralucitor de nimerit catalogheaza un reputat confrate. Noi indraznim si supralicitam. Si spunem mai mult, cum ca este mai degraba „ desaga “, in care patru oameni – purtatori ai numelui de Ilfoveanu – indeasa tot felul de lucruri necesare pentru excursia in eternitate. Nimicuri de supravietuire. Care au calitatea ca pot sa deranjeze serios, prin povestea lor, ordinea semnelor acestei precedente lumi. Ordine construita din pacate fundamental pe lenea privirii. Cei patru Ilfoveni – a caror mandrie nu este egalata decat de har si tenacitate – declara unilateral, prin staruinta din lucrarile lor, ca sclavia tihnei mintii este abolita, iar concediul de odihna al ochiului, anulat.
Aceasta adunare de familie de artisti intr-o luxoasa resedinta temporara*, o galerie cu un vazduh somptuos de muzeu inainte de tot si de toate, este dovada peremptorie ca se pot face jocuri de genelogie remarcabile si in situ , nu numai in hrisoave. si ca lumea de trait se poate imparti cu asupra de orgoliu in doua: noi, Ilfovenii, de o parte, si ceilalti, de peste drum, ne-Ilfovenii. O segregare pozitiva atat pentru istoricii de arta in general, cat si pentru impatimitii de taxonomie.
O boare de multumire pogoara peste acest pamant sfartecat de atatea incertitudini!
Sorin Ilfoveanu are mai mult un aer de filozof francez ce sta pe „ rive gauche” si siroteaza concepte, decat de prizonier docil al atelierului. Prezenta lui este insotita de o privire blanda, usor buimaca, daca nu chiar naiva de izvoditor, care nu stie ce e semetia desarta, nu s-a dedulcit nici pana la varsta asta la prestigioasele slabiciuni ale creatorului cu avanturi demiurgice. Nimic din atitudinea lui nu trimite la angoasa artistului a carui primordiala menire este sa se inclesteze titanic cu lumea potrivnica. De altfel, nu doar pentru ca este considerat un stralucit descendent al lui Corneliu Baba, antropocentrismul prevalent intimist al operei sale se opune oricarei mezaliante cu natura vijelioasa. E un pictor de interior. De sevalet. De carte. De inauntrul mintii. Lucrarile sale – realizate in tehnici variate, de la tus in penita pana la pasta si acrilic pe panza – se pot arhiva ca niste eseuri vizuale pe marginea temelor fundamentale ce macina de mii de ani „trestia ganditoare”. O stilizare impacata a raporturilor omului cu lumea (chiar daca obsesiv acesta tine in brate omniprezenta pisica, iar pe piept are arborata o foarte des intalnita libelula!). Iubire, moarte, echilibru, tristete, fericire, libertate. Lumea lui Sorin Ilfoveanu este cea a simbolurilor sacre, a sarbatorilor precrestine, a Saturnaliilor, a Misterelor Eleusine. O lume dionisiaca, insa de cabinet. Siluetele, pe care, vazandu-le, ni se pare ca le-am mai intalnit pe basoreliefurile si frizele mesopotamiene ori in necropolele egiptene, sunt de o simplitate a liniei ce doboara din start orice intentie de amestec al culorilor savante. Tusa este continua, dreapta, egala, calda, senina – un soi de prerafaelism in epura (a se privi cu luare-aminte degetele de la mana „Floraresei negre”, de o delicatete a sfiiciunii impinse pana dincolo de satiu!). Ea nu suporta niciun fel de concesie pentru infloritura. Arabescul e mort. Dupa o pictura de-a lui Sorin Ilfoveanu nu se poate tese un gobelin. E pierdere de vreme. Dar, o carte de istorie, da!
Ana Ruxandra Ilfoveanu e casnica. Sta cuminte pe scaun, in fata ferestrei si brodeaza pe canavaua timpului. O vreme, ca orice sotie, ea s-a asociat cu supusenie iritarilor si aratarilor barbatului ei. Initial, aceeasi trasura a liniei precisa care se esentializeaza in semn. Aceeasi vibratie in eprubeta a viziunii igienice asupra lumii. Apoi, dintr-odata gliseaza. Si, incet-incet, se desprinde usor de aura gineceului si incepe sa viseze singura. Netinuta de mana, nesprijinita de nimeni. Isi calibreaza ochiul pe elanurile propriei sale imagerii. Se desparte de conceptele atoase si porneste sa iubeasca privelistea festei. Spectacolul. Fie miniatural, cum ar fi crosetarile fine, minutioase, veritabile „japonneries de printemps”, din ciclul dedicat „Cartii Fericirii” a Ninei Berberova, apoi „Jurnalul de familie” al Ilfovenilor, in care fiecare pagina ce are in centru o fotografie devine un tablou in sine (purtand apostila proprie, o egreta inscrisa intr-o elipsa ce contine initialele numelui sau!) ori grafica aproape de filigranerie de penita subtire inmuiata in tus, infatisand personaje carnavalesti. Fie monumental, in panze supradimensionate, in care ideea explodeaza in culoare, iar toate la un loc dau masura unui vitalism pana atunci poate ca prea firav si restrictiv exprimat. Experienta de la Barcelona, unde a urmarit „La Fiesta de Merce”, nu numai ca s-a concretizat intr-o serie prolifica, „Fecioara de Ceres”, dar a dezlantuit frenetic pasiunea clocotitoare pentru feeria spectaculoasa a strazii latine, a balciului ambulant („Mastile”, „Hocus-pocus”). Intr-o ecloziune a cromaticii pefect echilibrata cu sensul adanc al fiecarei povesti in sine. Dintr-o gospodina a timpului din casa Ilfoveanu, Ana Ruxandra s-a transformat intr-un exponent al nesupunerii femeii prin arta. si asta ii vine bine.
Adrian Ilfoveanu este fiul caremodeleaza. Slefuieste in volum ceea ce gandesc genetic parintii sai pe panza. Ciopleste idei si se lasa bantuit de semne ancestrale. Precum cel al pasarii-spirit, o combinatie ce ar putea sta lesne pe blazonul familiei. Un fel de motiv al resurectiei continue, al zborului fara sfarsit, care se trage probabil dintr-un exemplar de Archaeopterix ce tuteleaza obstea Ilfovenilor. Sau al pisicii (cu varianta sa, femeia-felina!), care, prin afinitatea ei pentru oameni, este si simbolul lumii paranormale, al sufletelor succesive si oculte. Sau al taurului inaripat ce ne-ar putea duce cu gandul la Ninive, daca n-ar avea o singura aripa. Sau al parintilor initiali, Adam si Eva, o pereche insa expirata, fara cap si fara membre, doar torsurile a doi batrani de pe care curg pieile. Sau acel David cu fata de copil si cu Goliat facut mocirla la picoarele lui. Sau curioasa creatura polisata pana la orbire, ceva intre un homuncul cocosat si o taratoare, numita „Animalul soarelui”. Sau fantasticul „cocos” rosu incendiar, adus direct de la Mogosoaia. Sau un Icar cu aripile mai mari decat trupul, si pe deasupra, si schiop, tintuit bine pe o scandura, ca sa nu scape si sa se invete la zbor…Toate acestea sunt atributele harului incontestabil pe care parintii l-au transmis fiului cel mare. Care este mai mult decat un sculptor si lider al generatiei sale. E un oficiant al ritualurilor Ilfoveanu.
Nicu Ilfoveanu are alta stare. De fapt, nu are stare deloc. Ca orice mezin nazdravan. Nu sta o clipa locului. Fiindca umbla. Face teren. Se lupta cu gandul, haituit de efemer, de a incerca sa-l fixeze in fotografie. Sa dagherotipizeze realitatea in goliciunea crustei sale sensibile. De aceea, nu-i convine nimic din ceea ce a mostenit, vrea sa-si construiasca singur propria mostenire a vietii. Si tot de aceea, nu se mai uita inauntru, ci sta cu ochii pe lume. De care se agata cand cu un fior poetic rascolitor (seria „Nodurilor aeriene”, „Podul doamnei”), cand cu o ironie trista (cum este ciclul „Republica”). Oricum, insa, de cele mai multe ori, isi refuza orice invitatie la culoare. El vede totul in alb si negru. Dar intre extreme se ghiceste o infinitate de tonuri de gri. Nicu Ilfoveanu inchide perfect cercul unei tetralogii despre caligrafia imaginii unei lumi. O lume despre a carei frumusete spun unii ca se afla nu in lucrurile ei, ci in ochii care o privesc.
*) Ilfoveanu (Sorin-Ana Ruxandra-Adrian-Nicu),Galeria ArtSociety
http://www.observatorcultural.ro/Anluminuri*articleID_21262-articles_details.html
http://www.evz.ro/detalii/stiri/la-bucuresti-a-inceput-saga-ilfoveanu-840480.html
http://www.timeoutbucuresti.ro/arta/6350/4023100/noi-spatii-pentru-arta-artmark-artsociety-point.html
http://moneyexpress.money.ro/articles/multicol/16683
http://www.pitesteanul.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3216&Itemid=2
http://www.carlreh.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=102:saga-ilfoveanu-artsociety&catid=50:wine-a-art&Itemid=61
http://www.pubbing.ro/eveniment/bucuresti/saga-ilfoveanu-artsociety
http://agenda.liternet.ro/articol/8613/Daria-Ghiu/Familia-artei-Saga-Ilfoveanu.html
http://evenimente-culturale.ubix.ro/detalii/expozitie-familia-ilfoveanu-la-galeria-art-society
http://old.cotidianul.ro/saga_ilfoveanu-73915.html
http://www.24deminute.ro/articole/saga-ilfoveanu-la-artsociety-3661/2009-02-20
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/la-bucuresti-a-inceput-saga
http://www.robucuresti.ro/petreceri-galeria-de-arta-artsociety-va-invita-in-perioada-18-02-2009–29-03-2009-sa-vizitati-expozitia-saga-ilfoveanu–10-389-70.html
http://www.1stiri.ro/stire8-Dinastie_de_artisti_Saga_Ilfoveanu_2093.html
http://www.atac-online.ro/23-02-2009/Ilfovenii-la-Galeria-ArtSociety.html
