Pictură
Vernisaj: 10 iunie 2011, Centrul Cultural ArtSociety
Palatul Cesianu-Racoviţă
Str. C. A. Rosetti nr. 5, Bucureşti
(vis-à-vis de Muzeul Aman şi de BCU)
T +40 21 210 30 16; F +40 21 210 30 15;

Program de vizitare
Marţi – Vineri: 11:00 – 19:00
Sâmbătă: 11:00 – 19:00
Duminică: 11:00 – 14:00
Luni: Închis

Pinacoteca Municipiului Bucureşti, având deja o istorie a „vizitelor” la ArtSociety, îşi găseşte acum propriul spaţiu de expunere, după mai bine de 20 de ani. Palatul Cesianu-Racoviţă, o clădire emblematică pentru Bucureştiul sfârşitului de secol al XIX-lea, devenit recent sediu al Casei de Licitaţie Artmark şi al Centrului Cultural ArtSociety, se oferă cu generozitate prezentării bogatului patrimoniu al instituţiei, pe o perioadă de trei ani.

Expoziţia actuală prezintă “capodopere necunoscute”, purtând semnătura marilor nume din istoria artei româneşti. Toate aceste lucrări, pe nedrept pedepsite să stea ascunse în depozite, văd acum lumina zilei într-un spaţiu pe măsura valorii lor, mulţumită colaborării dintre Pinacotecă şi ArtSociety. Selecţia de opere care inaugurează noul sediu al Pinacotecii Bucureşti poartă semnăturile marilor nume ale istoriei artei româneşti: Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Marcel Iancu ş.a. De două ori pe an, alte lucrări închise până acum în depozite, vor putea fi admirate într-un spaţiu pe măsura valorii lor.

Pinacoteca Municipiului Bucureşti, din 1984 devenită Secţie de Artă a Muzeului Municipiului Bucureşti este, fără îndoială, unul din aşezămintele de cultură cu tradiţie din capitala României. Pinacoteca a fost înfiinţată la 1 iunie 1933 ca o necesitate de a concentra într-un singur loc operele de artă (lucrări de pictură, sculptură, grafică şi artă decorativă) pe care Municipiul le adunase în decursul timpului. Deşi patrimoniul Pinacotecii numără astăzi în jur de 5.500 de piese de excepţie, el continuă să rămână absent cu desăvârşire din peisajul cultural al Bucureştiului, din lipsa unui spaţiu propriu de expunere.

Inaugurarea noului sediu al Pinacotecii Bucureşti marchează totodată debutul campaniei „Adoptă o capodoperă!”, iniţiate de Centrul Cultural ArtSociety. Programul vizează adopţia privată a tablourilor degradate din depozitele Pinacotecii Bucureşti, prin sponsorizarea restaurării şi a readucerii lor în circuit muzeal. Sloganul campaniei este „Ajută-ne să repunem Bucureştiul pe harta culturală a Europei!”, făcând referire la realitatea cu care se confruntă capitala ţării noastre, aceea de a fi singura din Europa fără o pinacotecă deschisă permanent pentru locuitorii săi. Cu toate acestea, patrimoniul artistic pe care îl deţine numără peste 5.500 de lucrări, dintre care capodopere inestimabile, încuiate de peste două decenii în depozite cu condiţii improprii de conservare.

Artişti: Juan Alpar, Ion Andreescu, Constantin Artachino, Hrandt Avachian, Ludovic Basarab, Aurel Băeşu, Adam Bălţatu, Octav Băncilă, Maria Bănică Orăscu, Aurel Bordenache, Petre Bulgăraş, Marius Bunescu, Alexandru Ciucurencu, Aurel Cojan, Ştefan Dimitrescu, Nicu Enea, Nicolae Grigorescu, Dan Ialomiţeanu, Marcel Iancu, Constantin Isachie Popescu, Iosif Iser, Kimon Loghi, Ştefan Luchian, Rodica Maniu, Apostol Mănciulescu, Paul Miracovici, G. D. Mirea, Nicolae Petrescu Mogoş, Samuel Mützner, Alexandru Padina, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Popescu, Iosif Rosenblut, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Paul Scorţescu, Enrique Simonet y Lombardo, Ipolit Strâmbu, Francisc Şirato, Nicolae Tonitza, Nicolae Vermont.

UA-19131365-1